un poem fără sens

suntem prizonieri ai sensului vieţii noastre;

încercăm să găsim ceva ce nu există.

nu avem un sens, nu avem un scop,

tot ce suntem noi e o mică parte a universului,

a largului univers.

facem parte dintr-un destin ambiguu,

himeric.

am aterizat într-o pustietate şi am dezvoltat-o,

pentru ce?

 

Sursa: tumblr.com | artist Elliana Esquivel

Good vibes la Zilele Clujului #2

„Clujul se conectează/Connecting Cluj” a fost tema ediţiei 2017 a Zilelor Clujului. Am dorit să fac o tradiţie din primul meu voluntariat (Zilele Clujului 2016) şi uite-mă aici, scriindu-mi experienţa epică de la ediţia 2017. De data asta nu am mai stat pe gânduri înainte să mă înscriu ca voluntar. Am făcut-o, pur şi simplu. Şi mă bucur enorm.

Continuă lectura

La mulți ani, femei și mămici, de ziua sexului frumos (și complicat, ar zice unii, haha)! Azi am de spus doar atât:

Draga mea mamă și draga mea surioară, dragele mele bunici, verișoare și prietene vă urez un „la mulți ani” din suflet! Aprecierea mea pentru voi e peste limite.

Astăzi, să fiți la fel de geniale ca în celelalte zile. Vă îmbrățișez și vă trimit flori virtual. ❤ 

sursa: pinterest.com

dor

o cafea fierbinte şi o inimă rece

îngheţată de dor şi de-amar

căci timpul trece şi-i vremea să plece:

te lasă pustiu, suflet solitar.

 

ultima noapte, plângi deja de dor.

ai rămas un suflet hoinar prin timp,

micul tău univers devine incolor

şi ai vrea să-ţi iei zborul spre Olimp.

 

să devii zeu, să nu-ţi mai pese,

să rămâi într-o lume a desfătărilor,

a pocalelor cu nectar, a mâncării pe-alese,

să nu pui suflet, ca-n lumea oamenilor.

 

dar ce visezi tu nu face parte din realitate.

tu, omule, trebuie să suferi şi să înduri,

căci oamenii se întorc de unde sunt, de departe,

şi din sufletele altora nu mai trebuie să furi

ca să-ţi alini amărăciunea.

sursa: instagram.com/phiehackett

Primăvara începe cu un mărţişor

E 1 martie! Azi începe primăvara, nu? Am simţit-o ieri în căldura aceea suspectă. Ioi, şi ce sentiment am avut când am ieşit din bloc şi nu m-a lovit frigul peste nas. Ieri a fost ziua perfectă pentru plimbare şi chiar am petrecut-o frumos, alături de persoane frumoase şi literatură irlandeză. Spre seară, apusul a fost genial (Nu am nicio poză, eram la un seminar la care profu’ s-a hotărât să nu vină până la urmă. O fi fost pentru că urmărea apusul?  Sau se pregătea de 1 martie?? You gotta love college).

Revenind, primăvara e aici şi abia aştept să îmi beau cafeaua pe balcon în dimineţile însorite şi ceva mai călduroase. E o postare scurtă, o postare de genul sesiunea e gata, primăvara a început, mă duc să-mi pun un mărţişor în piept.

O primăvară frumoasă, cititorule! (Nu uita de babe haha)

tumblr_om4jtgel6j1sa00suo1_540ian

Facultatea de Litere, a cărei clădire mă încântă mereu; poză personală de ieri)

 

Rezistă, România!

Mă uimeşte solidaritatea de care dă dovadă poporul român şi sunt tare, tare mândră că sunt româncă. Sunt mândră de aceşti oameni, care au ieşit în stradă şi încă ies după mai multe zile de proteste în frigul de februarie, printre ei fiind inclusiv studenţi (şi e sesiune). Sunt mândră de parlamentarii care protestează pe holurile Parlamentului. Sunt mândră de românii din diaspora care protestează în faţa ambasadelor României din toată lumea. Vă respect enorm.

În acelaşi timp, mi-e ruşine de cei care au zdruncinat statul de drept, democratic, în felul în care au făcut-o, de cei care acţionează fără scrupule pentru scopurile lor corupte, de cei cu mâinile murdare ce vor să şi le spele schimbând pe ici, pe colo ce le convine mai bine. Ei vor să distrugă ţara noastră frumoasă.

E o postare scurtă, dar cu încărcătură emoţională mare pentru mine (în principiu, îmi dau lacrimile când văd poze/filmuleţe cu miile de români ce umplu bulevardele şi străzile protestând, şi nu numai cei din ţară, ci şi diaspora; la fel, la discursul lui Celentano din 1 decembrie, Ziua Naţională, care mă emoţionează până la lacrimi de fiecare dată…).

Există şi o petiţie, prin care poţi să susţii, alături de Preşedinte, abrogarea ordonanţei.

Miercuri, 1 februarie 2017, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, scrisoarea de mai jos, în care solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. no13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Subsemnaţii, semnatari ai acestei petiţii, susţinem acest demers al preşedintelui României şi, la rândul nostru, solicităm Guvernului României abrogarea OUG nr. 13/2017

tumblr_okst9srnxy1sa00suo1_500

 

⇐ Asta e din 2016. Se pare că există o continuare în 2017.

Simplu, dar de păstrat în suflet

Astăzi am avut ocazia de a participa la o liturghie scurtă, acompaniată de explicaţii, la capela Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, alături de membri ai clubului Timp Pentru Tine (FSPAC) şi tutore. Aceasta a fost oficiată de domnul profesor Liviu Jitianu, un om frumos care ştie să îţi aline sufletul cu cuvintele potrivite.

A fost o experienţă simplă şi poate pare ceva plictisitor pentru oameni din afară, dar mie mi-a oferit pace şi linişte sufletului, încă din momentul în care am intrat pe strada respectivă. Arhitectura străzii în oglindă şi interiorul clădirii facultăţii m-au fascinat. Capela facultăţii, o cameră în care intră lumină naturală, caldă, îţi dă o senzaţie de acasă, de calm. Pare că aici nu poate intra nimic rău şi m-am simţit în siguranţă. Vocea domnului Jitianu răsuna sincer şi uşor în capelă, iar noi ascultam şi ne rugam. Să fiu acolo şi să vorbesc cu Dumnezeu n-a fost doar o întâmplare. M-a ajutat să îmi calmez apele furtunoase şi să realizez anumite chestii.

Thank you.

Take care. ❤ 

Căutându-mă

Am greșit strada încercând să mă găsesc

Speram că o să reușesc

Să aflu unde sunt, pe unde-alerg

Sub ce poduri mă ascund.

Am pribegit prin locuri străine

Crezând că o să mă găsesc ușor

Am cotrobăit fiecare coridor

Din fiecare castel în ruine,

Din fiecare casă lăsată în paragină,

Din fiecare colțișor al pădurilor.

Îmi imaginam că sunt nicăieri,

Nemaigăsindu-mă acolo unde obișnuiam să fiu.

Și ce-am descoperit? Sunt chiar aici,

Sunt chiar în poezie…

Mai creează-mă.

Mai scrie-mă.

alexandra-levasseur-4

Pictură de Alexandra Levasseur; sursa: inagblog.com

Happy New Year!

Poate te-ai aştepta să-ţi spun ca 2017 să-ţi aducă numai fericire, iubire, împlinire, sănătate, bla bla. Nu vreau să spun asta. Un an nou nu-ţi poate aduce decât noi şanse să-ţi împlineşti visele. Aşa că îţi doresc ambiţia, sănătatea şi puterea de a munci pentru ce îţi doreşti. Îţi doresc rebeliunea de a fi tu însuţi mereu şi puterea de a trece peste orice îţi aruncă oamenii. Îţi doresc riscul de a fi mereu binevoitor şi să primeşti acelaşi lucru de la ceilalţi. Îţi doresc un an aventuros, plin de experienţe care te ajută să te dezvolţi, plin de progrese. Îţi doresc oameni care te iubesc sincer şi ochi care să vadă frumuseţe acolo unde alţii n-au văzut.

La mulţi ani (şi la cât mai multă mâncare bună şi dulciuri hihi). Numa’ bine!

tumblr_oj3s0wbu3q1tg3ywoo1_500

Photo source: tumblr.com

Crăciun fericit, om frumos!

[mai întâi, pune asta: https://www.youtube.com/watch?v=5tXht-NGmc0]

Lasă-ţi sufletul să respire şi corpul să se odihnească, făcând strict ceea ce iubeşti şi iubind oamenii de lângă tine. Pune nişte colinde, bea un ceai şi linişteşte agitaţia din tine. Naşterea Domnului nu înseamnă decât iubire şi linişte sufletească. Crăciun fericit, om frumos! 

× lasă-mă să te bucur cu o colecţie de fotografii preferate de Crăciun:

tumblr_nic7rh6yza1ryph6no1_1280

source: 4allgoodthings.tumblr.com

Continuă lectura

Tu, copil al lunii şi al soarelui

[un alt poem care se poate numi „măcar am încercat”]

Tăceai.

Şi mă priveai.

Îmi spuneai cu ochii

“Vreau să plec”.

Eu te-am lăsat,

Dar n-ai plecat.

Ai rămas acolo, cu pisicuţa neagră

În braţe.

Ea torcea.

Ţie îţi venea să plângi.

Eu te-am lăsat

Şi te-am luat

În braţele mele, cu tot cu pisicuţă. Continuă lectura

Coffee, art and a restless soul

14107807_945416728918676_7942711978775650304_o

„Sadness comes out at night” watercolor on rough paper; source: KlarEm

You drank too much coffee

And now your hands are shaking

And your whole body is aching.

A restless soul: fighting, breaking,

In the morning’s soft light

And air’s winter smell.

Oh, but it’s cold

And you wish you were told

How to survive with a sensitive heart,

A strong mind and loneliness.

Yet, I guess you knew all along:

It’s art

art

only art.

× dedicated to the restless souls that love coffee, art & poetry

Călători misterioşi aka Lolek şi Bolek

Duminică, liber. Luni, cursuri. Am luat trenul de 17:38. Bineînţeles, a avut întârziere, din cauza unor copaci căzuţi pe şine, şi 20 de minute am stat în gară. Dar întârzierile sunt ceva obişnuit, aşa că m-am resemnat până la urmă.

Urc în tren şi îmi caut locul, ignorând privirile curioase ale celorlalţi pasageri (şi eu sunt curioasă cine îndrăzneşte să-mi tulbure liniştea atunci când trece pe lângă compartimentul meu, dar mie nu-mi place când ceilalţi fac asta *ete na, fiţă*). 82, 82, 82. 81. Intru şi dau la o parte o geacă agăţată în cuier. 82! Buun. Îmi pun jos bagajul şi mă aşez, aşteptând să pornească întârziatul.

În compartiment sunt trei fete şi doi băieţi. Ei se cunosc între ei, ceea ce aflu puţin mai târziu. Ele nu. Ei par două personaje dintr-un film moldoveano-rusesc. Unul e îmbrăcat mai sport, are ochelari şi părul mai deschis la culoare. Celălalt e îmbrăcat puţin mai elegant, nu are ochelari şi părul negru. Primul, pe care, în mintea mea, l-am poreclit Bolek, ascultă muzică la căşti. Al doilea, poreclit Lolek, nu ascultă muzică, ci priveşte pe fereastră şi, la un moment dat, aţipeşte.

Peste ceva timp, Bolek scoate un creion şi o agendă liniată din ghiozdan. Pare veche şi folosită şi nu degeaba arată aşa: majoritatea paginilor erau scrise. Întoarce filele, căutând pagina pe care a scris ultima dată. O găseşte, apoi începe să scrie cu creionul de unde a rămas. Eu, curioasa lumii, voiam atât de mult să ştiu ce scrie, dar n-am îndrăznit să mă uit pe furiş sau să întreb. Şi nici n-aş fi înţeles ce scrie, pentru că cei doi nu vorbesc română. Vreo două-trei pagini a tot scris amicul meu care nu ştie că mi-e amic, eu rămânând tot curioasă până la destinaţie.

N-am putut să nu observ că Lolek avea nasul încovoiat, dar asta nu e, nici pe departe, un defect. Îi dădea farmec, la fel ca cercelul din urechea stângă şi jerseul albastru-închis, ceva mai lung decât vezi, de obicei, la bărbaţi. La un moment dat, îşi scoate laptopul albastru şi îşi pune căştile. Intervine, din nou, curiozitatea: la ce se uită oare?

Ajungând aproape de destinaţie, cei doi îşi scot căştile, Lolek îşi pune laptopul în ghiozdan, Bolek îşi dă jos ochelarii şi încep să vorbească într-o limbă, pe care speram să o pot identifica. N-am reuşit, dar poate era rusă sau moldoveano-rusă sau altceva. Ceea ce ştiu sigur e că vorbesc engleză. Am aflat asta pentru că Bolek a întrebat în engleză o fată dacă vrea să o ajute la bagaj (care era sus). Mereu mă încântă când observ amabilitate şi gentlemen şi asta pentru că nu văd prea des aşa ceva.

Farmecul celor doi din tren: Bolek, cu aer de scriitor, şi Lolek, cu aer de avocat, a fost puternic, aşa că a trebuit să scriu despre ei. Încă sunt curioasă ce a scris unul în agendă şi la ce se uita celălalt pe laptop. Iar acum, că am scris despre ei, sunt curioasă cine sunt ei cu adevărat şi de unde vin.

[i-am poreclit aşa pentru că cei doi îmi aduc aminte de personajele din desenele animate poloneze Lolek şi Bolek, pe care am apucat să le vizionez puţin când eram mică haha]

Confesiuni din fiecare zi #5

[înainte să începi, porneşte ploaia and get in the mood]

Ştii unde mi-ar plăcea să fiu acum? In munţi, la o cabană frumoasă, într-un loc fără oameni. Într-un loc unde realitatea pare că nu există. Îmi imaginez cât de frumos ar fi: stau într-un fotoliu mare, învelită într-o pătură moale, cu o ciocolată caldă în mână şi o carte în faţă. Afară plouă furtunos, e o vreme la fel de neliniştită ca sufletul meu. Se aude plânsetul frunzelor din copacii din jurul cabanei, ca o arie alertă compusă de un alt suflet neliniştit. Şi, una câte una, se aruncă în gol, pentru că toamna începe să se afirme. Continuă lectura

Un sufleţel

c4f0169d94b9b9665ac43bd90b4e2441

Sursa: pinterest.com

Un suflet pur. Un suflet inocent. Un suflet speriat, afectat de luptele „oamenilor mari”. Un suflet căruia i s-a furat copilăria şi i s-a înlocuit cu război. O asftel de inocenţă n-ar trebui implicată într-o luptă între religie/politică/alte lucruri pentru care oamenii n-ar să se lupte. Nici n-ar trebui să existe războaie. De ce să te războieşti doar pentru că vecinul e diferit faţă de tine? De ce să te războieşti dacă vecinul are altă religie? Acceptă şi respectă ceea ce alege el (atâta timp cât nu-i răneşte Continuă lectura

My UNTOLD story

Untold, Untold, Untold. Multe persoane vorbeau de Untold, multe spuneau că merg şi că abia aşteaptă să înceapă. Mie nu-mi păsa. Voiam doar o vară liniştită acasă. Nu-mi puteam închipui pe atunci că vara mea o să fie dominată de o mini-aventura şi că n-o să fie nici pe departe liniştită, nici acasă şi nici la Cluj.

Fotografie personală

Auzind poveştile de anul trecut de la festival, m-a trăsnit ideea de a fi voluntar, dar, din diferite surse, aflasem că nu se mai fac înscrieri şi, destul de tristă, am renunţat la idee. Curând după asta, un prieten mi-a trimis linkul de la înscrieri pentru voluntariat (thank you so much, again). Am devenit entuziasmată, mă încercau zeci de sentimente şi gânduri şi îmi spuneau că e o experienţă nouă ce îşi merită osteneala. And then there I was, nehotărâtă, ca de obicei, trimiţând formularul chiar în ultima zi de înscrieri.

Apoi un e-mail: „Bună, doresc să îţi spun felicitări şi să îţi urez bine ai venit în echipa de voluntari Untold 2016! Cu siguranţă aceasta o să fie una din experienţele memorabile din viaţa ta!” Ce fericire pe mine! În acel moment, şi eu abia aşteptam să înceapă Untold.

Întrebările pe care le-am auzit cel mai des ca voluntar la Untold 2016: “Totul e bine? E okay? Niciun incident?”, “Mai aveţi apă?”, “Pe aici nu e ieşire?” şi “Unde sunt toaletele?”. Continuă lectura

Summer chillin + music

E vară, e soare şi e aşa fain acasă. De o vreme, prefer să stau în casă, de lene, de nelene, dar asta fac. Parcă mă obosesc conversaţiile de genul „Ce-ai mai făcut? Bine, pe aici, pe acolo. Tu?”, „Ce mai face sor-ta?” şi „Cum mai e la facultate?”¹, socializarea devine plictisitoare şi mai obositoare decât de obicei, „ieşitul la un suc” e ceva old, but not gold and long forgotten, plimbările în micul oraş nu pot fi decât scurte şi anoste, iar oamenii sunt aceiaşi. Nu mai am energia şi răbdarea necesare să mă confrunt cu asta, aşa că prefer să stau în casă, să-mi scotocesc mintea de toate cele ce zac acolo, să-mi scotocesc biblioteca după cărţi noi de citit şi internetul după muzică nouă, seriale şi bloguri de urmărit.

Anyway, vară mai e şi experienţe noi urmează să fie: al doilea voluntariat la care iau parte, la ăl mai mare festival din România, şi un eveniment important în familie.

Vara asta e despre muzică şi experienţe noi. Check these out (I love them tbh):

× Jay Sean – Ride it (Bentley Grey Remix)

× „Free Yourself” ~ Liquid Drum & Bass Mix

× T. I. – No Mediocre (Explicit) ft. Iggy Azalea

× Hardwell feat. Jason Derulo – Follow Me

× Skrillex And Diplo – Febreze (Feat. 2 Chainz)

× Zedd (feat. Foxes) – Clarity (Brillz Remix)

× AC/DC – T.N.T.

× Spin Doctors – Two Princes

× The Kelly Family – Fell In Love With An Alien

× The Fugees – Killing Me Softly With His Song

¹I hate small talk. I wanna talk about atoms, death, aliens, sex, magic, intellect, the meaning of life, faraway galaxies, the lies you’ve told, your flaws, your favorite scents, your childhood, what keeps you up at night, your insecurity and fears… I like people with depth, who speak with emotion from a twisted mind. I don’t want to know „what’s up”.

Oraşe mari

Mereu am fost îndrăgostită de oraşele mari. De felul în care zgomotul lor mă trezeşte la viaţă şi îmi dă energie. Agitaţia lor mă face să nu stau locului, să fac cât mai multe, să mă mişc cât mai mult. De felul în care îşi înalţă clădirile până la cer şi mă lasă să mă plimb printre ele şi să le privesc, fără să se sfiască. Se înalţă atât de încrezătoare, chiar şi cele dărăpănate, distruse de vreme şi de oameni, uitate. De felul în care acceptă diversitatea şi cultura diferiţilor vizitatori. De felul în care îmi oferă câte ceva de făcut şi de văzut. De felul în care descopăr câte un loc nou printre cele vechi şi de felul în care cele vechi încă au acelaşi farmec puternic. De felul în care ziua se transformă în noapte şi, încetul cu încetul, zgomotul se transformă în linişte. Mai aud câte o maşină care trece pe strada unde e blocul meu, iar în zonele aglomerate, multe maşini sunt taxi şi mulţi exploratori ai nopţii merg sau ies de la cluburi şi de la puburi. Oraşul trăieşte zi şi noapte, fie că e soare, fie că plouă sau ninge.

Şi, fiind aşa o iubitoare de oraşe mari, mă îndrăgostesc instant de fotografii ale acestora. Mai jos găseşti unele dintre preferatele mele  (am multe preferate, i’m a hoarder). Take care 

Take me there

„There’s nothing more perfect than NYC on a rainy day” Sursa: hippii | tumblr.com

Continuă lectura

Tu şi eu: yin şi yang

[Înainte să citeşti, află că nu sunt îndrăgostită şi nici nu am vreo febleţe masculină de care nu ştie nimeni. A trebuit să specific, pentru că oamenilor le vin foarte uşor idei de genul. I’m out. *drops mic*]

Un apartament mic, destul de încăpător pentru orgoliul tău masculin şi pentru exploziile mele artistice. Ferestre mari şi plante în ghivece. Multă lumină naturală şi o privelişte frumoasă de oraş. Un balcon unde să ne bem cafeaua în dimineţile însorite de vară şi ceaiul în serile friguroase de iarnă. Unde conversaţiile ne poartă pe alte tărâmuri şi în alte dimensiuni. Unde să ne pierdem şi mai mult când ne-am pierdut deja pe noi înşine. Unde să ne şi regăsim când ne-am îndepărtat prea mult unul de celălalt. Unde sufletele noastre să fie distruse de cuvinte dureroase şi tăcere, apoi vindecate de cuvinte dulci, săruturi apăsate pe frunte şi îmbrăţişări tăcute. Unde să ne împrumutăm sufletele unul altuia când am rămas seci.

tumblr pic

Sursa: tumblr.com/photo credits: Jonas Berg for Stadshem

Continuă lectura

Good vibes la Zilele Clujului

CUM A ÎNCEPUT

Pe la sfârşitul lunii aprilie colindam internetul. Mai exact, dădeam o tură pe facebook să văd ce noutăţi mai aduce, când am descoperit un anunţ: „Se caută voluntari pentru Zilele Clujului”. Mi s-a aprins o luminiţă şi m-am gândit că ar fi frumos să încerc. Şi în următoarele zile, m-am tot gândit la chestia asta: dacă o să mă descurc, dacă o să fie o experienţă frumoasă pentru mine sau doar awkward din cauza reţinerilor mele legate de socializare, dacă o să reuşesc să-mi fac prieteni noi şi multe altele. Am analizat toate posibilităţile până am ajuns tocmai în ultima seară în care mă puteam înscrie. Şi exact atunci am zis fuck it, nu mai gândi, fă-o! Şi, în jur de ora 23:30, am trimis formularul de înscriere.

Şi, într-o seară de mai, am primit un mesaj în care mi se spunea când are loc prima întâlnire cu voluntarii Zilelor Clujului. A doua zi, la ora 18, am intrat pentru prima dată în Primăria Cluj-Napoca. Merg  nesigură pe mine, chiar întrebând câţiva tineri dacă şi ei sunt aici pentru voluntariat. Intru în sala cu pricina, gândindu-mă că nu cunosc pe nimeni şi că o să fiu all alone până o să încep să-i cunosc Continuă lectura

Infinit

Stau la marginea prăpastiei. Ascult infinitul. Mi-e frică de cădere, dar mă uit în jos oricum. E o privelişte prea frumoasă, n-aş putea să nu mă uit. Infinitul e atât de viu, iar eu vreau să mă simt vie mai mult decât orice. Vreau să simt tinereţea ce-mi curge prin vene. Nu vreau s-o irosesc. Vreau să fiu ce îmi doresc şi vreau să fac oamenii fericiţi. Vreau să alerg fără să ştiu unde ajung, gândindu-mă că o să ating infinitul. Că o să-l ating eu, cu mâinile tremurânde de la prea multă cafea şi de la prea multă adrenalină. Că o să-l ţin în braţe pentru câteva secunde şi că o să mă simt mai vie decât oricând. Exact ce voiam.

Încă stau la marginea prăpastiei. Mă loveşte o dorinţă arzătoare de a mă arunca în gol. Vreau să fac parte din acel infinit. Nimeni nu mă poate opri. Sunt doar eu. Mâinile îmi tremură. Respir adânc şi mă arunc. Aerul rece mă mângâie şi îmi flutură părul. Zbor… Şi sunt liberă.

27007d3b075b7049379e9a916b15f1c8

Sursa: pinterest.com

wanna know the fucking truth?

„Wanna know the fucking truth? Nobody is fucking happy. Nobody has skin made from oil paint and sunlight. Nobody fucking understands this world. Fuck, nobody probably understands math as much as they claim. You’re here one day and the next you’re not. God? Religion? I’ve learned a lot more about the world by eating acid and swallowing pills. Tell me what your church has done for you? Tell me if you have holes in your mouth from speaking lies? Wanna know the fucking truth? Pity is just another word for pathetic. Drink beer and watch the sunrise from every rooftop. Take photographs naked. Take photographs kissing. Take photographs having sex. Stop making everything about sexuality. Wanna know the fucking truth? Nobody really gives a damn if you lost your virginity at fourteen or if you were the president in high school. Wanna know the fucking truth? There is no such thing as the right person. People leave. They change like ocean currents, they leave you with bruises in your calves. And you wanna know the fucking truth? You get better. You learn to love. You find God in between the cracks of a wall when you’re puking your limbs out. You wanna know the fucking truth? Go find it.”

Conferinţă la FSPAC

Joi, 14 aprilie, am participat la o conferinţă foarte interesantă, organizată de FSPAC, în parteneriat cu Charles Wratto Foundation, pe tema Children as Machinery of War & the Destruction of Destinies.

A fost genul acela de conferinţă ce îţi deschide ochii, ce te face mai conştient de ceea ce se întâmplă în lume, care te ajută să înţelegi că, uneori, viaţa nu e aşa de simplă pentru toţi şi că oamenii sunt mai puternici decât cred.

Long story short, Charles Wratto, doctorand la facultatea mea, FSPAC, este un fost copil-soldat din Liberia (Africa), care luptă pentru a construi o şcoală în comunitatea lui, în Kparblee (Liberia). A trecut prin multe şi a fost îndeajuns de puternic pentru a rezista războiului şi a ororilor ce le aduce acesta. Află mai multe aici.

Charles şi-a înfiinţat propria fundaţie, Charles Wratto Foundation, prin care strânge bani să construiască şcoala. Hai să-l ajutăm! Donează aici sau, dacă nu poţi să donezi, dă un share. Spread the world.

Educaţia e foarte importantă, iar ceea ce face el e de admirat. Sper că asta o să facă oamenii să conştientizeze că e mai important să foloseşti banii în scopuri educative şi de binefacere, nu pentru războaie cauzate de religie sau alte lucruri ce distrug lumea, în loc să o facă mai bună.

„The planet does not need more successful people. The planet desperately needs more peacemakers, healers, restorers, storytellers and lovers of all kind.”

Motivaţie

Ceva te-a doborât. Eşti la pământ şi simţi că nu te mai poţi ridica. Ceva s-a mişunat în mintea ta şi acum îţi spune să stai la pământ că acolo e mai bine, că e o zonă confortabilă şi nimic nu te mai poate atinge. Dacă te ridici, ameţeşti. Dar ştii ce? Nu e mai bine să te ridici şi să ameţeşti pentru câteva secunde decât să stai doborât? Da, e mai simplu să nu faci nimic. E mai sigur. Dar acolo regretele te mănâncă pe dinăuntru. La fel, nesiguranţa, gândurile negre, frica nejustificată, rutina, singurătatea, izolarea. Eşti singur acolo. Toţi cei care au fost lângă tine, s-au ridicat şi au luptat. Şi-au croit drum prin pădurea întunecată. Au trecut prin apă şi foc. Au trecut prin furtuni şi nici n-au încercat să se ferească de fulgere, pentru că au avut determinarea să meargă înainte. Au tresărit la fiecare tunet, dar au trecut prin toate acestea şi au ieşit schimbaţi. Acum sunt mai puternici şi mai fericiţi. N-au stat în acelaşi loc. Nu s-au mulţumit cu rutina şi confortul. Nu s-au lăsat doborâţi şi au prosperat.

Aşa că, nu te lăsa. Să lupţi e greu. Se face dezordine, mizerie, toate se rotesc în mintea ta, dar găseşte controlul. Învaţă autocontrolul. Ştiu, emoţiile le controlezi greu. Sunt ca un armăsar sălbatic. Acolo, înăuntrul tău, o să găseşti ce trebuie pentru a-ţi controla emoţiile. O să găseşti ce trebuie pentru a lupta. Întotdeauna o să ai armele necesare să treci peste orice, chiar dacă mintea ta spune că nu mai poţi continua. Tu continuă. N-o lăsa să te păcălească. Fă-o tu să creadă că poţi continua, că poţi face asta.

Nu spun că o să fie uşor şi că o să câştigi prima luptă. Sau pe a doua. Probabil o să fii doborât iar. Nu lăsa asta să te supere. Adună-ţi puterile, ridică-te şi luptă iar. Continuă-ţi drumul. Poţi să faci asta. Chiar tu ştii că poţi să faci orice. Poţi să treci prin asta. Depune efortul. El nu te va dezamăgi. Observă cum totul începe să se mişte. Tot răul e spre bine. You can do it, love! 

Acum, că tot e dimineaţă, ia du-te şi fă-ţi o cafea. Începe ziua cum se cuvine, cu gânduri frumoase. Take care.

tumblr_n4nfzb6oWD1seoaz6o1_540

Sursa: pe fotografie