Tu, copil al lunii şi al soarelui

[un alt poem care se poate numi „măcar am încercat”]

Tăceai.

Şi mă priveai.

Îmi spuneai cu ochii

“Vreau să plec”.

Eu te-am lăsat,

Dar n-ai plecat.

Ai rămas acolo, cu pisicuţa neagră

În braţe.

Ea torcea.

Ţie îţi venea să plângi.

Eu te-am lăsat

Şi te-am luat

În braţele mele, cu tot cu pisicuţă.

Ea încă torcea

Şi tu mi-ai spus,

Cu vocea rănită de plâns,

“Nu vreau să plec”.

Ai mai rămas, iar ochii-ţi erau roşii.

Te-am sărutat pe frunte,

Îţi plac gesturile atât de mărunte.

Te-am lăsat să adormi pe mine

Şi ţi-am privit chipul inocent.

Tu, copil al lunii şi al soarelui,

Copil al iubirii imposibile,

Ce vrei sa faci din mine?

Îmi eşti cer,

Îmi eşti pământ.

Cu tine, doar, vreau să mă avânt

În lumea largă, plină de demoni

Şi umbre…

Sumbre!

Cu tine, doar, vreau totul

Cu tine, doar, am totul.

Fără tine, n-am nimic

Şi tot ce-aş vrea să-ţi mai zic,

Ţie, copil al lunii şi-al soarelui,

Tu faci ce vrei din mine…

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Tu, copil al lunii şi al soarelui&8221;

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s