Motivaţie

Ceva te-a doborât. Eşti la pământ şi simţi că nu te mai poţi ridica. Ceva s-a mişunat în mintea ta şi acum îţi spune să stai la pământ că acolo e mai bine, că e o zonă confortabilă şi nimic nu te mai poate atinge. Dacă te ridici, ameţeşti. Dar ştii ce? Nu e mai bine să te ridici şi să ameţeşti pentru câteva secunde decât să stai doborât? Da, e mai simplu să nu faci nimic. E mai sigur. Dar acolo regretele te mănâncă pe dinăuntru. La fel, nesiguranţa, gândurile negre, frica nejustificată, rutina, singurătatea, izolarea. Eşti singur acolo. Toţi cei care au fost lângă tine, s-au ridicat şi au luptat. Şi-au croit drum prin pădurea întunecată. Au trecut prin apă şi foc. Au trecut prin furtuni şi nici n-au încercat să se ferească de fulgere, pentru că au avut determinarea să meargă înainte. Au tresărit la fiecare tunet, dar au trecut prin toate acestea şi au ieşit schimbaţi. Acum sunt mai puternici şi mai fericiţi. N-au stat în acelaşi loc. Nu s-au mulţumit cu rutina şi confortul. Nu s-au lăsat doborâţi şi au prosperat.

Aşa că, nu te lăsa. Să lupţi e greu. Se face dezordine, mizerie, toate se rotesc în mintea ta, dar găseşte controlul. Învaţă autocontrolul. Ştiu, emoţiile le controlezi greu. Sunt ca un armăsar sălbatic. Acolo, înăuntrul tău, o să găseşti ce trebuie pentru a-ţi controla emoţiile. O să găseşti ce trebuie pentru a lupta. Întotdeauna o să ai armele necesare să treci peste orice, chiar dacă mintea ta spune că nu mai poţi continua. Tu continuă. N-o lăsa să te păcălească. Fă-o tu să creadă că poţi continua, că poţi face asta.

Nu spun că o să fie uşor şi că o să câştigi prima luptă. Sau pe a doua. Probabil o să fii doborât iar. Nu lăsa asta să te supere. Adună-ţi puterile, ridică-te şi luptă iar. Continuă-ţi drumul. Poţi să faci asta. Chiar tu ştii că poţi să faci orice. Poţi să treci prin asta. Depune efortul. El nu te va dezamăgi. Observă cum totul începe să se mişte. Tot răul e spre bine. You can do it, love! 

Acum, că tot e dimineaţă, ia du-te şi fă-ţi o cafea. Începe ziua cum se cuvine, cu gânduri frumoase. Take care.

tumblr_n4nfzb6oWD1seoaz6o1_540

Sursa: pe fotografie

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s