Despre cum un om îţi poate lua minţile

Câteodată, în viaţa ta intră brusc o anumită persoană. La început, nu vezi altceva decât o simplă fiinţă, ca tine, vezi un prieten cu care viaţa e mai amuzantă. Nici măcar nu-ţi trece prin gând că această persoană ţi-ar putea da lumea peste cap. Dar, încet, îşi face loc în inima ta, se apropie de tine atât de tare şi tu nici măcar nu-ţi dai seama, apoi, la fel de brusc cum a intrat în viaţa ta, realizezi ce se întâmplă. Îţi dă lumea peste cap dintr-o dată, ca şi cum te-ar lovi ceva. Ţi-o întoarce pe toate părţile până când nu mai ştii cine eşti şi de ce eşti. Te face fericit, trist, entuziast, nebun, curajos, te face să simţi tot şi ajungi în momentul în care nu vrei să mai simţi nimic, pentru că atât de multe sentimente te copleşesc.

Îţi intră atât de tare în suflet încât te doare şi o simţi chiar şi de la mii de kilometri depărtare. Face ravagii şi îşi lasă amprentele peste tot pentru ca oricine mai intră să ştie că a fost pe acolo. Atunci când vezi că nu mai poţi să ştergi amprentele, ştii că nu mai poţi să dai înapoi şi îţi va rămâne mereu în minte şi în suflet, chiar dacă e posibil să nu o mai întâlneşti.

În preajma acelei persoane sângele îţi fierbe în vene, mâinile tremură, încerci din greu să te controlezi şi ai o energie care pare că vine de nicăieri. Te intrigă atât de tare, vrei să ştii ce monştri ascunde, de ce îi e frică, ce o pasionează şi unde ar merge dacă ar putea merge oriunde. Pare că cele mai mari aventuri ale vieţii le-ai putea avea cu acea persoană.

În final, parcă te-ai distruge singur, iar persoana te priveşte ca şi cum n-ar fi făcut nimic, poate chiar asta crede. Uneori, nici măcar nu te priveşte şi asta te face să te simţi ridicol. Dar n-ar trebui.

Astfel de persoane chiar există. Aş vrea să pot spune că o să am grijă, dar nu mi-aş da seama că au o influenţă atât de mare asupra mea decât după ce m-aş ataşa prea mult de ele, după ce numele lor ar fi deja imprimat în mintea mea, după ce ar fi prea târziu. Şi totuşi, persoanele acestea nu-ţi fac rău neapărat, te fac doar să simţi viaţa mai intens, astfel încât să nu-ţi mai vrei viaţa sau să o vrei mai mult. Într-un fel, te distrug pentru a te ajuta să te recreezi singur. Te doboară pentru a te ajuta să te ridici singur. E un dezastru frumos.

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s