Familie mare, „omini faini”

12170399_918828484868430_1662950529_n

Fotografie personală

12178172_918828448201767_1745770294_n

Fotografie personală (2)


Am avut ocazia să merg într-o excursie cu unii dintre colegii mei de la facultate într-o comună de munte foarte frumoasă, Beliş, din judeţul Cluj. Deşi a durat o noapte şi două zile, parcă a trecut foarte repede timpul alături de ei, de tutorele de an, de doi masteranzi şi de un profesor (care a coordonat voluntarii de la bucătărie şi ne-au făcut o mâncare delicioasă 😀 ). I-am observat şi am descoperit cu cine am de-a face: nişte personalităţi diferite, puternice sau mai puţin puternice, care se completează şi formează un întreg tare fain. Sper să fie tot aşa şi în anii ce urmează.

Bere băută prea devreme, grătare, mici, slănină prăjită cu ceapă în toiul nopţii, securea dată dispărută a doua zi în urma focului făcut pentru slănină, voluntariat la bucătărie, o gaşcă ce cântă în sala de mese alături de băiatul energic cu chitară şi voce unică, un alt băiat cu un tatuaj-săgeată ce oferă îmbrăţişări tuturor, muzică, fete frumoase, conversaţii cu persoane cu care nu am mai vorbit şi cărora nici nu le ştiam numele înainte de asta, un labrador alb venind în fugă cu limba scoasă spre noi, fericit că are cine să se joace cu el, cine să-l iubească şi să-l flocoşească, alţi câini, mai mici, urmându-i acestuia, un drum lung şi pe care a meritat să-l parcurgem la pas spre Lacul Beliş, un mic colţ de rai care ai crede că e o oglindă, atât de frumos se reflecta peisajul în apă. Un tutore de an ce face parte din „gaşca” noastră de la AP şi ce ne inspiră, ne îmbie să ne cunoaştem şi să fim prieteni cu toţii.

A fost o excursie ce m-a schimbat puţin. Am cunoscut oameni frumoşi, prietenoşi, nebuni şi gălăgioşi :)). Şi, deşi oboseala a fost alături de mine (şi probabil că şi de ceilalţi) tot timpul, am reuşit să trăiesc din plin ceea ce se întâmplă şi m-am bucurat enorm să fiu acolo. O părticică din sufletul meu a rămas la Beliş, iar o altă părticică e ocupată de gaşca de la AP. Pentru prima dată în viaţa mea simt din tot sufletul că sunt în locul potrivit la momentul potrivit.

(Asta e pentru voi, dragilor ❤ )

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s