La mulţi ani, dulce Românie!

drapelul-romaniei

Dulce Românie, de ziua ta, noi, românii, fiii şi fiicele tale, suntem mândri că îţi aparţinem. Îţi dorim tot binele din lume! La mulţi ani, România, frumoasa noastră ţară! La mulţi ani, români!

Mai jos, am ales pasajele mele preferate din “Cântarea României” de Alecu Russo. Citeşte cu plăcere.

„3 Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii se înalţă trufaşi în văzduh; râurile, ca brâie pestriţe, ocolesc câmpurile; nopţile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul… Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară?

6 Dunărea bătrână, biruită de părinţii tăi, îţi sărută poala şi îţi aduce avuţii din ţinuturile de unde soarele răsare şi de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naştere; râurile cele frumoase şi spumegoase, pâraiele cele repezi şi sălbatice caută neîncetat lauda ta… O, ţară falnică ca nici una, pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită?

11 Poporul tău era îndrăzneţ ca vulturul, războinic şi trufaş ca taurul neînjugat… Rămasu-ţi-a oare numai umbra puterii şi aducerea-aminte a vitejiei tale?…

12 Cum a slăbit pieptul tău de oţel?… mâna ta cea tare cade de oboseală… şi moleşirea a intrat în lăcaşul voinicilor!

21 Şi era viaţa dulce şi pacinică… sub aripile slobozeniei legea înflorea… toţi fiii ţării trăiau în bine, căci unirea şi dragostea domneau cu ei… bogatul ajuta pe sărman; sărmanul nu pizmuia pe bogat… fiecare om avea dreptul său şi era moştean în ţara sa… legea era dreaptă şi tare; ea nimicea înlăuntru pe cei cu inima vicleană, şi era un zid de apărare de către duşmanul dinafară… fruntea ta, o ţară mult dragă, nu se pleca atunci ruşinoasă înaintea străinilor, şi, când grăiai, glasul tău se auzea de departe… numele străinilor nu te îngrozea şi, deşi ziceau între ei: „hai să punem în fiare pe feciorii vulturilor şi să domnim asupra lor… căci noi suntem tari şi mai mulţi la număr… şi turmele lor vor fi ale noastre… vom necinsti femeile şi fetele lor… şi vom batjocori perii cărunţi ai bătrânilor lor”. Dar tu râdeai de laudele sălbaticilor… că vulturii aveau aripi şi cângi tari… când cătai la dânşii, ei piereau precum piere un nor de grauri, când vulturul se leagănă prin văzduh… greu era de a răpune feciorii tăi. Fiecare om era slobod şi plătea cât o sută de oameni, căci se lupta pentru dânsul… slobozenia însuteşte puterea… numai cei mişei şi cei răi ţin cu străinii şi cu apăsătorii…

31 Mai odihneşte-te, pământ al luptelor!… precum muncitoriul stă de se răsuflă. Fruntea ta e plină de sudoare şi de pulberea bătăliei… mai răsuflă puţin, căci ai duşmani mulţi la număr… şi soarta ta e o luptă necurmată. Fost-ai multe veacuri volnică, ca pasărea văzduhului, până când o seminţie iubitoare de cuprinderi râvni după patria fecioară a slobozeniei. Vulturul legioanelor zdrobise lumea în ghearele sale… ca să te poată cuprinde în braţe, fu silit a te lua de soţie!.. seminţia pustiei cu seminţia ce năvălise peste dânsa s-a amestecat… acum slobozenia mai bărbată are arc şi sabie spre apărare… Ascute-ţi sabia ca fulgerul şi încoardă-ţi arcul, o, ţara mea!… duşmanul se găteşte şi tu eşti straja lumii… lumea te-a părăsit şi s-a sculat asupră-ţi: noroadele s-au legat între ele, pentru a te batjocori şi a stinge dintre noroade pomenirea ta… o, patria mea, jertfeşte-te!

38 Eşti frumoasă, eşti avuţită… o, ţara mea… ai copii mulţi la număr, care te iubesc… ai cartea de vitejie a trecutului şi viitoriul înaintea ta… pentru ce curg lacrimile tale?…

40 Pentru ce stai înmărmurită, o, ţară română?.. nu-ţi mai aduci aminte de zilele cele vechi?.. trăsnetul se zdrobea în mâinile celor nebiruiţi… turbanul se rostogolea în ţărână… străinul fugea ca de moarte, când vedea ameninţătorul tău steag, un semn de dreptate, putere şi slobozenie… Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadâne în harem… şi tătarul, în fuga calului, lua îndărăt drumul pustiei!

47 Sângele feciorilor tăi s-a stricat, şi inima lor a putrezit… când erai tare, erau şi ei mândri de tine… dar de când s-au amestecat cu cei mişei şi cu cei vicleni, s-au făcut şi ei vicleni şi mişei!…

55 Deşteaptă-te, pământ român! Birueşte-ţi durerea… E vreme să ieşi din amorţire, seminţie a domnitorilor lumii! Aştepţi oare, spre a învia, ca strămoşii să se scoale din morminte?.. Într-adevăr ei s-au sculat, şi tu nu i-ai văzut… ei au grăit, şi tu nu i-ai auzit… Cinge-ţi coapsa ta, caută şi ascultă… ziua dreptăţii se apropie… toate popoarele s-au mişcat… căci furtuna mântuirii a început… Vezi! cu cât mai mult pleci capul, cu atâta cei nelegiuiţi îşi bat joc de tine şi sug sângele tău… Din a dreapta şi din a stânga piticii şi uriaşii râvnesc la tine, oricât de slabă şi zdrumicată eşti.”

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s