Toamnă. Facultate. Dor de casă.

Mi-e dor de casă chiar şi atunci când sunt acasă, pentru că lucrurile mele nu sunt acolo, toate împrăştiate la “locul” lor. Ceea ce las de obicei în urmă nu mai e acolo. Acum chiar pot să spun că nicăieri nu-i ca acasă. Familie, prieteni vechi, oamenii pe care îi iubeşti sunt acolo. Dar tu eşti departe de ei şi tot ce poţi să faci e să îi păstrezi în suflet şi să nu uiţi să-i suni să le spui că ţi-e dor şi că nu mai vrei să fii departe de casă, că vrei să simţi mirosul de acasă în fiecare zi şi să dormi în patul tău în care ai dormit atâta vreme, că vrei să vezi oamenii pe care îi iubeşti în fiecare zi.

Niciodată n-am ştiut că îţi poate fi atât de dor încât pentru câteva minute îţi apare imaginea ta în minte fugind în gară şi luând primul tren spre casă, fără niciun bagaj, doar tu şi dorul. Eşti în sevraj, poate, după atmosfera pe care o ai numai acasă sau, poate, după oamenii pe care-i cunoşti de o grămadă de vreme sau după felul în care te simţi atunci când eşti lângă ei.

Şi ce poţi să faci atunci când dorul de casă te surprinde când eşti aşa departe de casă? Ce faci când priveşti cum cad încet frunzele sau când le priveşti cum îşi fac veacul pe stradă, prin parcuri, şi în păduri şi te cuprinde o melancolie încât îţi vine să plângi? Te gândeşti că asta e prima toamnă departe de casă, departe de acasă, unde tu eşti tu, unde totul e bine doar pentru că eşti acasă, unde totul e aşa cum ştii şi unde nu îţi mai e dor.

Ce poţi să faci atunci când ţi-e dor să simţi sentimentul acela de siguranţă pe care îl ai doar acasă (şi în braţele cuiva drag, dar asta e altceva)? Ce poţi să faci atunci când tot ce vrei e să stai cu familia la poveşti, să te cerţi cu sora ta, mai mult în glumă, iar părinţii să râdă de voi pentru că sunteţi nişte copii atât de nebuni?

Vrei totul înapoi, dar viitorul te aşteaptă. Viitorul vrea să te pregăteşti pentru el, vrea să devii matur, vrea să fii independent, vrea să înveţi tot ce trebuie ca să te descurci de unul singur.

Dar tot ce vrei tu este să fii acasă, unde trecutului îi e dor de tine şi te aşteaptă cu nerăbdare, unde străzile au rămas la fel, doar casa e prea goală şi liniştită fără tine. Părţi din tine au rămas acolo, iar tu eşti incomplet.

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s