Regarde le ciel (Priveşte cerul)

Fă-ţi timp să priveşti cerul din natură, nu din oraş. Priveşte-l. Admiră-l. Contemplează-l. Creează artă în timp ce îl priveşti. O pictură. O piesă. O poveste. Sau, pur şi simplu, lasă norii să te ducă acolo unde vrei. Pe Himalaya sau pe malul Oceanului Atlantic, în Dublin sau Roma, în Bucureşti sau în Viscri, la un concert Arctic Monkeys sau unul de muzică clasică. Norii te pot duce unde vrei.

Lasă albastrul pur să te relaxeze. Lasă-l să te îmbrăţişeze şi să îţi facă mintea să se oprească puţin, iar sufletul să ţi se întregească. Inspiră şi expiră. În tot acest timp, cunoaşte-te. La ce te gândeşti atunci când mintea îţi e liberă? Unde te duce când zboară neînlănţuită, fără constrângeri, fără critici continue din partea oamenilor, fără vocea aceea care îţi spune mereu ce să faci, unde să mergi, cine trebuie să fii? Lasă-ţi imaginaţia să spună cu ce seamănă fiecare nor. Las-o să zburde ca o pisică jucăuşă şi să îţi arate că există o lume în tine, pe care nu o ştiai. Aceea e lumea ta, cea pe care nu o poate critica nimeni, pe care nu o vede nimeni, unde te poţi relaxa atunci când ce trăieşti pare că e un coşmar şi viaţa pare să se întoarcă împotriva ta dintr-un motiv pe care nu îl ştii. Abia acum descoperi cine eşti cu adevărat. Ce există în lumea pe care o imaginezi când priveşti cerul… Eşti chiar tu. Tu eşti o lume întreagă şi numai tu ştii ce se ascunde în ea.

Sky-Hd-Hd-Desktop-Wallpaper

Anunțuri

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s