Flirt şi espresso (1)

Jeanşi skinny negri, top negru Jack Daniels, cămaşă roşu/negru în carouri, puţin largă, 498fb3dcdb0a04eb9349802706f4f9e1neîncheiată, brăţările şi inelele mele favorite, teneşii albi cu ţinte, mica geantă de umăr Moschino, cheile, telefonul, banii, nelipsitul pachet de şerveţele, căştile, Aventurile lui Sherlock Holmes, Elle, Cosmopolitan, Glamour, Marie Claire, Psychologies. Contur negru în jurul ochilor, rimel, parfum Avon Ultra Sexy şi multe priviri în oglindă. Gata? Gata.

Închid uşa şi plec spre cafenea.

Ies din clădirea în care locuiesc şi simt deja aerul răcoritor. Mă trece un fior, poate din cauza lui sau poate din cauza muzicii. Ed Sheeran. Lego House. Acoustic. E soarele de primăvară care mă bucură întotdeauna. Nu e nici cald, dar nici frig. E perfect.

Îmi continui drumul, simţindu-mă mai puţin singură. Merg ca şi cum aş vrea să pun stăpânire pe lumea întreagă. Clădirile înalte mă uimesc, mă intrigă. Le ador pentru că sunt aşa de înalte şi mă fac să privesc cerul, acum jumătate gri, jumătate albastru, mă fac fericită, într-un fel. Şi păsările, deja un clişeu în toate povestirile acelea optimiste ale copiilor, mă fac şi ele fericită. Pentru că e primăvară, iar primăvara toată lumea e fericită. Nu ai cum să fii posomorât primăvara.

Chiar dacă am căştile în urechi, pot auzi maşinile şi claxoanele lor enervante, care parcă mă anunţă că sunt într-un oraş mare, aşa că să nu mă plâng, eu am ales să fiu aici. Oamenii se grăbesc să ajungă la serviciu, la şcoală, acasă sau cine ştie unde merg ei, şi nu sunt atenţi la drum, sunt mult prea concentraţi pe locul unde vor să ajungă. Fete tinere cu pahare de Starbucks în mână, îmbrăcate cool, merg încet pentru a fi admirate de băieţii cool cu frizuri moderne. Se privesc languros, vor să se cucerească, se uită unii după alţii, chicotesc, flirtează prin priviri, dar, în cele din urmă, nu o să se mai vadă niciodată. Sau, poate, cine ştie, o să se întâlnească undeva şi o să devină ceva mai mult decât străinii de pe stradă.

Soarele îşi face din ce în ce mai mult loc printre nori. Nu mai poate sta ascuns acolo, vrea să respire. Şi, în plus, griul nu e tocmai culoarea lui favorită. Măcar el să-i facă pe oameni să zâmbească puţin.

Îmi continui drumul, care pare mai lung decât de obicei. Merg spre centrul oraşului, unde se află cafeneaua mea preferată. Aş vrea să merg mai repede, gândindu-mă la espresso-ul acela delicios care mă trezeşte instant, dar nu pot. Sunt prinsă în pânza mulţimii, privind cum oamenii aleargă trecând strada pe zebră chiar în ultimul moment, şoferii claxonându-i pe cei neatenţi, alţi oameni trecând pe lângă mine grăbiţi.

Merg, dar nu mai ştiu unde. Sunt acaparată de agitaţia oraşului, de graba celorlalţi, de cerul devenit albastru pur, de razele soarelui care mă ating şi se joacă cu mine, de magazinele, restaurantele, cafenelele pline de clienţi. E ora prânzului, ora de vârf. Eu sunt pe stradă încercând să-mi fac loc să ajung să-mi beau mult iubita cafea, cu revistele mele în braţe şi Sherlock Holmes în geantă. O iau spre stânga. Aici e umbră şi răcoare. Încerc să mă grăbesc să ies de aici. Vreau soare din nou. Merg mai repede şi, doar pentru o secundă, privesc în spatele meu. Când mă întorc…

– Oh, Doamne! Îmi pare rău, nu eram atentă pe unde merg. Îmi pare aşa de rău!

Nişte foi au căzut din portofoliul lui. Îl ajut să le strângă si observ că sunt partituri de pian şi de vioară. Îmi cer scuze în continuare în timp ce el îmi dă revistele, care au căzut la impact odată cu foile lui, apoi…

– Hey, gata!

Tac. Îl privesc uimită şi înţelegătoare, într-un fel.

– Nu-ţi mai cere scuze, e vina mea, nu eram atent pe unde mergeam. Eu ar trebui să-mi cer scuze. Deci, îmi pare rău.

Şi mă priveşte intens cu ochii lui albaştri schiţând un zâmbet. Iar eu, m-am blocat…

– Um, ăăăm, e şi vina mea. E vina amândurora, haha.

– Da, e bine şi aşa, haha.

Şi fiecare ne vedem în continuare de drum, eu gândindu-mă la cafeaua de care am neapărată nevoie, după cum bine s-a observat, şi la muzician. O să mă gândesc la străinul acesta pentru ceva timp, ştiu asta. Şi nu cred că o să-l uit pentru mult mai mult timp. Asta se întâmplă cu cei care îmi lasă o amprentă în suflet şi în minte. Mă gândesc la povestea vieţii lor, o scriu şi sfârşesc prin a mă îndrăgosti inexplicabil de ochii lor expresivi şi de zâmbetul lor enigmatic.

17th Street NYC

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Flirt şi espresso (1)&8221;

  1. Cred că în comparaţie cu cealaltă partea a flirtului amestecat cu o cafea pe care o descrii impecabil, partea aceasta are mai mult mister, am să mai aştept ceva timp să mă ciocnesc de indivizi la fel de placuţi precum „necunoscuţi” tăi. :))

    Apreciază

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s