Dimineaţa

coffee2Îmi plac dimineţile. Nu toate, dar îmi plac. Îmi plac şi amiezile. Şi după – mesele. Îmi plac toate. Dar mai ales dimineţile de sâmbătă.

Ele poartă aroma cafelei naturale, tari proaspăt făcută de tati pentru mami, a Nescafé 3 în 1 a mea şi a surorii mele. Aroma primăverii care abia aşteaptă să rămână aici pentru trei luni. Aroma pământului ud care aşteaptă razele ca să se întâlnească. Razele soarelui îl fac fericit, aşa cum mă fac şi pe mine. Îmi place să le simt cum se joacă în părul meu, pe pielea mea, în sufletul meu. Ele mă încălzesc de multe ori, când nu are cine să facă asta. Soarele nu poate să vină întotdeauna. Şi mă mulţumesc cu norii gri care aduc ploaie. Ei udă pământul şi îl curăţă, îl ajută să îşi crească micuţele vietăţi pe care le are în grijă. Şi ei mă fac fericită. Uneori, am nevoie de ei când melancolismul, nostalgia, tristeţea îmi inundă mintea, sufletul şi corpul, când totul pare că se prăbuşeşte. Ei mă fac mai melancolică, mai tristă, mai nostalgică. Totuşi, asta e bine. Astfel, ştiu că sunt reală, că am sentimente, că sunt umană. Iese ceva frumos din asta… Sau poate că nu. E minunat să mă descarc de energie negativă, dar şi pozitivă în scris.

După cum spuneam, îmi plac şi ploaia şi zilele fără soare. Ştiu astfel că nu există numai bucurii pe lume, ci şi tristeţi. Aşa cum vine soarele cu razele lui şi căldură, aşa vin şi norii cu furtună sau fără, şi cu răceală.

Iubesc să privesc cum plouă. Am o anumită satisfacţie când o privesc. Merg la geam şi parcă aştept să apară cineva. Dar nu apare nimeni şi, ştiind asta, tot aştept. Poate aştept pe cineva să mă salveze de mine însămi, sau să mă iubească, sau să îmi spună că sunt frumoasă sau să mă ducă departe de aici. Sau poate doar aştept să vină cineva plin de apă, care nu ştia că o să plouă şi a plecat la plimbare. Ar putea fi o femeie, care avea nevoie să iasă afară sau chiar din ea însăşi. I-a curs puţin rimelul, nici o problemă, dar rujul roşu încă se mai ţine bine de buzele ei subţiri. Pardesiul e ud. Pantofii, părul, toate sunt ude. Nu se grăbeşte, fiindcă îi place ploaia. Îi place să o simtă, să se identifice cu ea. Picurii de apă alunecă în jos pe faţă şi pe puţina piele lăsată la vedere, cea de deasupra pieptului ei plin. E îmbrăcată frumos, clasic, elegant. Are pardesiul negru, lung până la genunchi, descheiat, pantalonii skinny, negri, opincuţe negre, confortabile. Pe dedesupt, îşi poartă mândră bluza albă, puţin largă, croşetată din acril de bunica ei. De la gât porneşte în jos un colier simplu, o combinaţie de negru cu alb. La capătul lui se găseşte o pisică şi o cheia Sol, contopite într-un singur lucru cu dublu sens. Geanta, nelipsită pentru o domnişoară ca ea, e accesoriul negru perfect, cu două bretele scurte, pentru mână, şi una mai lungă. Şi-o pune pe umăr şi are cea mai mare grijă să nu îi cadă. I se arată inelele de sub mânecile pardesiului. Unul e pe degetul mare al mâinii stângi şi e foarte simplu. Celălalt e pe inelarul aceleiaşi mâini. Are o piatră neagră, iar în jurul ei sunt mai multe pietricele mici, albe. Îşi caută oglinda să privească ce i-a făcut ploaia. Nimic rău, doar puţin rimel a fugit de pe gene, iar rujul roşu se află unde trebuie. Îşi şterge rimelul curs şi îşi aranjează puţin părul, uscat între timp. Acum părul îi arată ca a unui rocker, puţin răvăşit, dar merge perfect cu tot : outfit-ul, atitudinea, personalitatea. Merge sigură pe ea, încet şi elegant, din moment ce ploaia s-a oprit, de mult. Nu mai trebuie să se grăbească. 

fb636407470dbcee9e9b5454995a3016

Îi place mirosul de după ploaie. Nu vrea să plece spre casă, poate pentru că un bărbat se apropie de ea, galant. El pare tipul misterios, elegant, surprinzător, un bad guy care respectă femeia. A observat-o în tot acest timp, chiar şi când ploua. Nu avea umbrelă, dar adora să o privească pe ea. E sigur pe el. Fiecare gest, mişcare e incitantă. E îmbrăcat clasic, negru şi alb, la fel ca ea. Pardesiul negru, descheiat, ar fi ascuns sub el un tricou alb, simplu. Pantalonii, desigur, negri, cu talia puţin lăsată, astfel încât să nu inspire a băiat de cartier, ci a gentleman, îi vin perfect. Teneşii, deşi nu ţin de un outfit clasic, merg minunat cu tot. Ar fi fost de un alb imaculat, dar acum i-a pictat ploaia. Are un inel pe inelarul mâinii drepte, ceea ce e o chestie ciudată pentru alţii, dar o chestie incredibil de interesantă pentru ea.

Sigur pe el, merge spre ea, deşi nu are nevoie să o ia pe acea stradă. Sigură pe ea, dar timidă, înaintează. Amândoi adoră jocul seducţiei, se joacă de-a cuceritul, se atrag unul pe altul, sunt doi magneţi care nu atrag altceva decât unul pe celălalt. Se apropie, încet, fără să strice magia care a cuprins întreaga stradă. Se privesc intens, dar totuşi nu prea mult. Când trec unul pe lângă celălalt, îşi zâmbesc, ochii, a ambilor căprui, le sclipesc, din cauza soarelui care a apărut să privească scena atât de frumoasă şi stranie în acelaşi timp, dar şi din cauza întâlnirii cu un suflet alb – negru. Încă se privesc intens. E un orgasm al privirilor. Nu mai e nimeni pe stradă şi asta le dă o anumită satisfacţie. Misterul lui se îmbina cu al ei, îşi simt parfumul, aroma cu note de clasicism, dar nu acel clasicism care se întâlneşte în literatura, ci un altul, ciudat, minunat, magnetizant. Oricine ar fi fost acolo ar fi putut observa că nu îşi pot rezista, că au nevoie unul de celălalt, că magia nu s-ar putea risipi niciodată când sunt împreună, că lumea nu ar avea sfârşit, că iubirea nu ar fi o prostie nici pentru cei care cred că e o prostie, că totul ar fi stupid, anost, plictisitor dacă ei nu s-ar opri să se cunoască şi să îşi mărturisească atracţia şi intensitatea cu care se doresc şi cu care vor să îşi câştige fiecare dragostea, căci dragoste la prima vedere nu există.

Nu se opresc. Trec unul pe lângă celălalt. Ce prostie! Chiar credeai că o să facă asta, că o să meargă la o cafea sau la un ceai, că o să se plimbe discutând, vorbind, analizând, studiind tot ce le iese în cale, că o să se cunoască şi o să formeze un cuplu – vedetă în acel oraş, parcă uitat de lume , că o să fie doi oameni care nu s-au cunoscut vreodată, dar care s-au regăsit, printre atâta nebunie, că nu o să mai fie despărţiţi, că dragostea o să îi aducă împreună şi o să îi schimbe în oameni mai buni, că o să aibă primul sărut şi prima contopire a sufletului şi a corpului. Acum, nimic nu mai e frumos, totul e în zadar.

 

Sau… nu?

 

Magia, ca un lucru puternic şi nebun ce e, se face şi mai puternică. Prin faţa lui, puţin mai departe, trece o pisica neagră, mistică, elegantă, care fuge spre el şi trece pe lângă ea. O urmăreşte cu privirea şi regăseşte privirea femeii pe care a admirat-o atât de mult. Îl priveşte speriată, probabil de ghinionul pisicii. Totuşi, pisica asta aduce norocul cu ea, norocul a toţi leprechaunii din Irlanda. Din nou, se privesc intens, lăsând magia să îşi facă treaba. Râd pe seama întâmplării cu pisica neagră şi fac cunoştinţă. Zâmbesc încontinuu amândoi. El o invită la o cafea sau un ceai, cum ar dori. Ea acceptă şi pornesc împreună spre ceea ce se numeşte viitorul lor, ca un singur suflet.

Dumnezeu ştie ce face când aduce doi oameni pe aceeaşi stradă, doi oameni care se aseamănă, care nu caută dragoste sau un partener, care sunt făcuţi unul pentru celălalt. Dumnezeu face magie, dar nu din cea vrăjitorească, ci din cea bună, puternică, în stare să distrugă sau să construiască orice.

7154a4e4ea6a23ceb25fd4d7e21502d9

Magie. Mister. Atracţie. Pisici negre. Ploaie. Intensitate. Eleganţă. Zâmbete. Priviri. Nebunie. O dimineaţă. O dimineaţă ploioasă, târzie poate aduce orice : un soare pe cer şi în inimile a doi oameni complet străini, sau doar ploaie. Cine ar putea şti?

Poate toată lumea sau poate nimeni. Eu sunt fericită că dimineţile există să ne facă să reflectăm, să visăm sau să ne punem înapoi în pat pentru a citi un roman de dragoste sau o carte de specialitate despre medicină, psihologie, jurnalism, sociologie, muzică, drept civil sau orice altceva. Iubesc dimineţile pentru că reprezintă un nou început, dimineaţa e începutul unei zile, şi asta înseamnă noi şanse de a iubi, de a descoperi ceva nou, de a te distra, de a fii tu, de a-ţi împlini visele, de a trăi.

Ah, dimineaţa de sâmbătă, cu aroma ei de Nescafé 3 în 1…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dimineaţa&8221;

Lasă un răspuns :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s